Footbal Euro 2008
Căpitanul lui Juventus s-a arătat dezamăgit de eliminarea Squadrei Azzurra în sferturile de finală ale Campionatului European şi spune că nu ştie dacă va mai continua la naţională, indiferent dacă selecţionerul Donadoni va rămîne sau nu în funcţie.
“Aş vrea să mai joc, dar nu ştiu încă ce decizie voi lua. Acum îmi lipseşte lucididitatea. Nu cred că e momentul să vorbim despre aşa ceva. Dacă am fi fost eliminaţi după o prestaţie ca cea din meciul cu Olanda, ar fi trebuit să fim mult mai supăraţi. Ne-am simţit dezamăgiţi după acel rezultat, dar şi mult mai uniţi. Sînt în dubiu: nu ştiu dacă să rămîn sau nu!” a spus Del Piero la finalul întîlnirii dintre Spania şi Italia, 4-2 după penaltyuri, în sferturile de finală ale Campionatului European.
Regele Juan Carlos al Spaniei a ţinut să-i felicite pe jucătorii reprezentativei iberice pentru victoria obţinută în partida cu Italia (4-2 după penaltyuri) şi a sublininiat rolul foarte important pe care fiecare component al lotului antrenat de Luis Aragones l-a avut în atingerea acestei performanţe istorice.
“Era timpul să facem ceva cu adevărat important. Emoţia şi satisfacţia jucătorilor m-au contaminat. Felicitări tuturor! Sper să fiu în tribună şi la semifinala cu Rusia!” a comentat Juan Carlos, citat de cotidianul madrilen Marca.
“A fost foarte greu deoarece am şi jucat în condiţii meteorologice dficile. Apoi totul s-a jucat în ultimele minute, dar Villa a ratat acea ultimă ocazie şi am ajuns la penaltiuri, unde pot spune că am avut noroc că i-am învins pe italieni. Semifinala cu Rusia? Am mai văzut această echipă o dată, sunt sigur că ne va fi foarte greu”, a afirmat şi goalkeeperul lui Real Madrid.
Cu toate problemele de personal pe care le are, selecţionerul turc Fatih Terim (foto) e convins că poate trece şi de nemţi în semifinale. “Am învăţat la acest turneu final să nu renunţăm niciodată şi cu această mentalitate vom aborda inclusiv meciul cu Germania”, susţine fostul antrenor al lui Hagi şi Gică Popescu la Galatasaray. “Împăratul” vorbeşte despre un “război al giganţilor” şi pretinde că “panzerele pot fi şi ele călcate în picioare”: “Germania, teme-te! A venit rîndul tău”.
Turcii vor pleca astăzi din Viena spre Basel, unde e programat duelul cu nemţii, dar i-au asigurat pe austrieci că vor reveni. “Ne întoarcem sigur. Pentru finală!”, le-a spus Terim.




iunie 24, 2008 la 10:34 am
Un blog foarte frumos tino tot asa !!